Prefectul Dorian Pocovnicu a fost în cortul greviştilor de la fostul combinat chimic. Situaţia de la Amurco devine tot mai gravă, pe zi ce trece. Restanţele salariale sunt din luna februarie, nu ştie nimeni nimic, directorii dau din umeri, patronul Niculae e mai interesat să-şi premieze jucătorii de la echipa de fotbal decât de soarta oamenilor care l-au propulsat în fruntea clasamentului Forbes pe România.
În încercarea de a găsi soluţii, prefectul Pocovnicu a stat de vorbă atât cu greviştii foamei, cât şi cu directorul Hotea. Ăsta din urmă l-a asigurat pe reprezentantul guvernului în teritoriu că zilele următoare vor fi transferate sumele. Vestea a fost însă primită cu suspiciune de către grevişti. Probabil că pormisiuni dintr-astea au tot fost pănă acum. În afară de situaţia disperată în care se află muncitorii de la Amurco, prefectul a observat şi pericolul de a se închide combinatul, asta însemnând pierderea a sute de locuri de muncă, iar buba se reflectă în economia judeţului, una şi-aşa vai mama ei. Aştept în continuare pe cei care ştergeau praful de pe elicopterul lui Niculae, în speţă Benea şi Hrebenciuc, să le explice muncitorilor care sunt soluţiile. Şi să-l sune pe Niculae să rezolve situaţia.
Leave a Reply