Sigur nu-s toți la fel. Domnii și doamnele cu robe. Dar există niște personaje dubioase care, teoretic, împart dreptatea. Care se joacă cu viețile oamenilor. Justiția a fost reprezentată ca fiind legată la ochi. Însă nici măcar anticii nu s-au gândit că, în Bacău, în afară că vede prin eșarfa aia și extrage pe cine vrea, are și buzunarele mari. Buzunare în care încap zeci de mii de euro. La un moment dat, unul dintre avocați a denunțat la DNA. După doi ani de la denunț, pe 1 martie 2017, procurorul clasează, din lipsă de probe. Curios, căci la unii, s-au făcut arestări spectaculoase, s-au fluturat cătușe, doar în urma unui denunț agramat. În cazul de față este vorba despre un denunț scris cu toate amănuntele. Plus alți martori. Un denunț despre un sistem putred și corupt. Sunt absolut convins că toți judecătorii, avocații sau procurorii știu despre asemenea practici, dar au ales să tacă și să închidă ochii. Sunt la fel de vinovați ca și cei care practică șpaga în justiție. Citiți și vă minunați de cât de inocenți am fost atunci când ne-au înghețat fundurile pe străzi, în ianuarie și februarie. Politicienii au încercat să-și scoată corupții, chiar dacă mai șestache, tot în lumina reflectoarelor. Unii magistrați bagă sau scot oameni de la pușcărie, în funcție de miile de euro primite, prin înțelegeri ascunse. Astăzi, episodul 1.
“Spre sfârșitul anului 2007, în cadrul unor discuții purtate între avocatul CC și numitul SA, la vremea aceea judecător la Tribunalul Bacău, acesta din urmă i-ar fi propus să obțină bunăvoința unui client de-al avocatului, trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni privind securitatea circuitului bancar și constituire de grup infracțional organizat, dosarul pe fond fiind repartizat judecătorului. În acest context, judecătorul SA ar fi afirmat că suma de 20 000 de euro ar fi o sumă acceptabilă raportat la acuzația formulată și durata arestului preventiv, 7 luni, În cazul în care clientul avocatului ar fi fost de acord cu propunerea formulată de judecător, acesta din urmă ar fi promis că îi va aplica o pedeapsă cu suspendare, iar în caz contrar, una cu executare, conform practicii judiciare (…). După pronunțarea soluției, ar fi trebuit ca avocatul să încaseze suma de bani de la clientul său, pe care să o țină în cabinetul de avocatură, urmând ca judecătorul, la o perioadă de timp după pronunțarea soluției, fără niciun contact prealabil, să treacă pe la cabinet pentru a ridica suma de bani. Judecătorul i-ar mai fi precizat avocatului că dorește achiziționarea unui autovehicul nou și că în momentul în care se va decide îl va contacta pentru a primi suma de bani. Potrivit avocatului, la scurt timp după primirea sumei de bani, magistratul și-ar fi achiziționat un autoturism Toyota Avensis”
Bietul CC. Iti dai tu seama, neicusorule, sa faca omul zeci de sesizari, cu riscuri, cu belele cat casa pe cap. Anticoruptia a avut alte planuri, cu OMG si alti oameni de bine.
CC a reusit, din pacate, doar sa demonstreze ca daca te pisi contra vantului te improsti din cap pana in picioare. Trebuie vazut unde si in ce stare sunt acum amandoi, dupa 10 ani.
A participa la asemenea activitati josnice este un lucru urat,dar mai mizerabil este sa faci bani cu oamenii aceea, sa imparti banii,sa-i inregistrezi si apoi sa fii tunator asa cum a facut Rusu cu toti primarii din Bacau.Asta aca sa nu mai spun de avocatul turnator ### care a fost un arogant fudul si prost si a sfarsit ca un neom ocolit de toti care l-au cunoscut. Banu la fel,un mosneag care se sfarseste in itele minciunilor care lea spus toata viata. Ce sa faci, viata de tunator!
Vorbe de fumoar! Cică Hassan abia aștepta sa vadă pe cineva de culoarea lui, un turnător. Parca nici nerăbdarea asta nu e buna, ca nu peste multă vreme omul negru merge înapoi si se întâlnesc ori la Vaslui ori la Gaesti.De ce i-a fost frica nu poate scapa. Când te bagi in cocina, mocirla este a ta!
Roata se invirte! Mai trebuie sa avem putina rabdare!
Cata rabdare sa mai avem? Putina? Ce inseamna putina? De ani aud asta…
Județul Bacău nu se dezminte, politicieni mărunți, care au făcut averi impresionante sub protecția procurorilor si a capilor poliției, averi dosite sub fustele concubinelor si prin străinătățuri sau la tati si socri, totul din banii prostului de cetățean! Gestionam sărăcie, ne împart dreptatea judecători strâmbi, lacomi dupa avere si fără conștiințe, avocații se toarnă jigodeste intre ei si se înregistrează cu aparatura montata de servicii, se tes sute de discuții cu amantlâcuri incredibile între “sfintele din justiție” si diverși cuceritori, angajații din servicii se lucrează unii pe alții într-o disperare nemaintâlnita, dar se reinventează ca șefi de cabinete sau consilieri personali ai celor care împart banii publici.. Medicii ne-au plecat, au abandonat un popor de oameni care nu stiu sa-i respecte si sa lupte pentru drepturile lor, pentru dreptul la sănătate, la justiție, la o pensie decenta. O simpla radiografie arată tuturor ce oameni slabi ne reprezintă interesele in fruntea instituțiilor; Primarul Necula, prefecta Luminița Marcica Cosa, președintele Brasoveanu, directorul de mediu Toderica, noul inspector șef la învățământ Lazar, si lista poate continua într-o nota la fel de sumbra. Niciodată Bacăul nu a avut o reprezentare atât de neputincioasa! Administrație zero, învățământ zero, justiție pe minus, opoziție care nu ne inspira nimic, nici speranța si nici măcar mila. Oameni buni, ÎNCOTRO?
Eu cred ca asteptam prea mult de la asa-zisii oameni politici locali. E mult spus, oameni politici, mai adecvat ar fi sa ii numim politruci. Oameni politici, barbati de stat cu adevarat au fost: Maniu, Coposu, Bratianu, etc. Cei care au pus intereseul national/local mult deasupra interesul personal marunt si meschin. Inainte vreme, oamenii politici intrau in politica dupa ce aveau o cariera, o pregatire, dupa ce realizau ceva. Acum politica a devenit refugiu pentru toti incapabilii si incompetentii. Fara a generaliza dar cam asta e tabloul majoritatii oamenilor politici de la noi. Necula…ce stie el sa faca? Ce a facut el la viata lui concret pana sa ajunga primar? Omul asta nu a fost in stare sa intre in barou si sa practice meseria pentru care (cica) s-a pregatit. A esuat, in schimb, in politica unde nu are ce experienta profesionala sa aplice pentru ca ii lipseste cu desavarsire. Benea…ce a facut el in viata lui in mod concret, practic, productiv? S-a lipit la vremea potrivita de Seche, apoi cand nu a mai avut nevoie de el, s-a dezis instantaneu si si-a urmat cursul. Brusc, logodnica lui are o cladire de birouri in plin centrul Bacaului, tatal lui negociaza contracte de inchiriere pentru zeci de spatii in Bacau. De unde atatia bani la o persoana care toata viata ei a muncit doar la stat si nicio secunda la privat? Oamenii astia sunt complet deconectati de la realitate, ei traiesc in lumea lor ale carei principii se masoara direct in beneficii concrete pentru ei si familiile lor. Ei nu vor binele comunitatii locale, nu vor decat sa-si asigure un nivel de trai la care altii nici nu indraznesc sa viseze. Iar noi, ceilalti, le permitem asta si apoi urlam in gura mare ca avem strazi proaste, ca orasul a ajuns un jeg, ca functionarii din primarie, platiti din banii nostri ne trateaza cu sictir. Dar la alegeri o ardem hipstereste si nu mergem la vot ca oricum nu se schimba nimic. Pana nu se va schimba ceva in mentalitatea noastra provinciala, nu se va schimba nimic nici in jurul nostru. E trist sa constati cat de jos a ajuns acest oras si e revoltator sa vezi ca pe zi ce trece se tot afunda.
Despre ce demnități sa vorbești intr.o lume de țepuitori, jefuitori si turnători?Cand cârmuitorul este întotdeauna învins de sistem, când politicianul este mereu prins cu mâna in buget, când cea mai oribila specie, turnătorul, Iuda, este la mare întrebuințare, când munca si sărăcia au devenit doua lucruri de care poporul roman fuge simultan, este de așteptat ca parcările sa fie pline de Toyota Avensis si accesoriile judecătorilor sa depășească valoarea garsonierelor amărâților care așteaptă dreptate de la farisei. Fericiți cei osândiți! Dumnezeu nu doarme, făcături de oameni!
Sistem de justiție de rahat, denunțatori de rahat, denunțuri de rahat si toti la in loc, caractere…de cacat!