Nu-s nici mai mândru ca ieri sau ca alaltăieri, înainte ca Simona Halep să devină locul întâi mondial, pentru că-s român. Nu-i vreo minunăție angelică, nici vreun merit, nici măcar vreo mare sfârâială. Puteam să fiu la fel de bine kârgâz, peceneg, neamț, ungur, ostrogot sau francez. De altfel, nici ascensiunea Simonei n-are vreo legătură cu mine. N-am contribuit cu nimic.
De fapt, ba da, contribui cu ceva: nu mă mai uit la meciurile ei pentru că de câte ori am făcut-o, a pierdut. :).
Pot s-o apreciez că-i o luptătoare și că nu are mai nimic din psihologia românilor. Poate pentru c-o fi din minoritatea machidonă? Întrebarea este pusă apropo de naționaliștii ăia de feisbuc care consideră că România n-are nevoie de minorități. Că toții trebuie să fie români verzi.
Pot să-i apreciez părinții pentru că au fost destul de dezghețați la cap încât s-o lase pe Simona, când era micuță, să-și urmeze visul și pasiunea. Adică, jos pălăria pentru oamenii ăștia. Respectele mele pentru marea sportivă. Dar tot n-are vreo legătură cu mândria de a fi român. Adică mi s-ar mișca ceva prin stomac dacă am fi performanți în sisteme. Pe primele locuri. Acolo unde este muncă de echipă, viziune și strategie națională. Parcă m-aș înfiora un pic ca învățământul românesc să rivalizeze cu cel japonez, coreean sau din țările nordice. La fel cum aș simți niște mișculații pe la pipota patriotică dacă guvernele României ar fi investit masiv în cerectare, iar acum, datorită strategiei înțelepte, cercetătorii de aici ar fi transformat țara într-o mare oază de știință. Pe bune, mi s-ar fi umflat un pic mușchii dacă învățământul superior românesc ar fi fost pe primele poziții prin topurile de specialitate. Și dacă țara s-ar fi transformat într-un rai al medicinei.
Așadar și prin urmare, locul întâi al Simonei Halep nu ne aparține câtuși de puțin E doar al ei, al câtorva antrenori și al părinților.
Mulțumesc, fată dragă că, pentru o zi, m-ai făcut să uit că am înmormântat cu onoruri militare și discursuri un securist bătrân, fost torționar în epoca de aur.
”Și dacă nu mi s-a sculat mândria de a fi român pentru că Simona Halep, înseamnă că nu-s patriot adevărat?”. Asta e similar din seria cu ăia de sunt patrioți numa de 1 decembrie…vezi peste tot numa patrioți, drapele legate de balcoane și mașini…ce să zic români adevărați…stai liniștit ești patriot adevărat dacă dai doi lei pe România ca țară (fără locuitori)…Ipocriți și fățarnici de ăștia loviți în patrie numa când dai de vreo halep sau vreo sărbătoare mă lasă rece…de rest nu îi doar nici la doi metri în fața p…atriei în restu anului.
Un scenariu fictiv… mie mi se umfla pieptul de mandrie pentru ca Halep, romanca, este cea mai tare in tenis. Teoretic, patriotismul ar trebui sa functioneze in ambele sensuri. Ce ar fi daca romanca Halep si-ar umfla pieptul de romanca si ar cere lumii in care a ajuns sa se uite mai atent la pocitania de tara din care provine, unde infractorii guverneaza si se plimba paziti de interlopi? Avem o problema. Nu o intereseaza. Daca maine trebuie sa fie australianca, asta va fi. Isi incaseaza banii, taticul va va spune emotionat cum l-a sunat Hagi si… viata merge mai departe. Poate ar trebui sa asteptam putin inainte de a ne umfla pieptul patriotic. Poate ar trebui sa-i blamam pe cei care ar avea ceva de spus si nu spun, pentru ca da, ne reprezinta. Dar, cum am spus, totul e pura fictiune.
@Ovidiu. Ai olecuță de dreptate.