Vă tot agitați cu implementarea proiectului cu deșeurile la nivelul județului. Ăla cu Romprestul. N-a zis nimeni adevărul până acum, doar jumătăți de adevăr. Jumătățile care au convint taberelor. Până la urmă, dincolo de toate, contractul conține o marea păcăleală. Una penală. Cea cu numărul de locuitori.
Majoritatea raportează un număr mai mic al populației. În cazul orașelor, zici că au fost adevărate catastrofe naturale de la ultimul recensământ. Hai, recunoașteți pe bune, cu toții v-ați dat mâna, ADIS, localități, Romprest, ca să păcăliți comisia europeană. Să le păpați banii și după aia, merge și-așa.
Dar coțcăreala este mai perversă de atât. Numărul populației scade sau crește în funcție de cum își doresc partidele. În cazul ăsta sunt implicați cu toții. Toți știu de situație. Spre exemplu, la Onești, pentru Romprest, sunt vreo 35 000 de plătitori ai taxei de gunoi. Alegerile se raportează la 50 0000. La peste 50 000 de locuitori este un prag de salarizare pentru primar și automat pentru cei din subordinea sa plus consilieri. Tot la numărul de locuitori se stabilesc și mandatele de consilieri locali.
În același oraș, primarul Gnatiuc, acest Piți de Trotuș, a vrut să mai păcălească o tură contractul de gunoi și să micșoreze și mai mult baza de impozitare. L-o fi tras cineva de mânecă. Mai mult, curtea de conturi i-a pus în vedere că nu se poate acoperi cu bani de la buget, gaura făcută de cei care nu plătesc sau din diferențele de populație. Dacă nu plătește cineva, te îndrepți împotriva lui, nu dai de la alții, buni plătitori.
Așadar, bă, băieți, dincolo de cuvintele frumoase, de zbaterile de a pune batista pe țambal, de negocierile cu Romprest ca să nu rezilieze contractul, de primari idioți și consilieri așișderea, când recunoașteți, pe bune, că ați păcălit, din start, pe coana Europă? Iar dacă mai prelungiți căcatul ăsta, din motive care mie îmi scapă, poate n-ar fi rău să mergeți cu toții pe-o cătușă. Cu tovarășul Dragoș în frunte. Ne-am cam săturat de vrăjeală, bă, băieți.
Ai chef sa vezi daca mai stii matematica de clasa a II-a si Geografia Romaniei? Atunci ia contractul de care vorbesti si aduna populatia din orasele si comunele judetului. O sa ajungi la un nr de populatie de mori de ras
Pai care e logica Romprest in toata treaba asta? Comploteaza cu astia sa raporteze mai putini locuitori ca sa ia bani mai putini? Mai ai putin si zici ca si Halep e bagata in complot
adevărul e că e greu de înţeles logica Romprest, care putea să rezilieze contractul şi să-şi ia despăgubiri uriaşe. De ce nu o face… ei ştiu. Ei şi partenerii din Bacău. Dar e ciudat că le convine să încaseze bani pt o populaţie muuuult mai mică decât aia din contract.